
Codruța MARE
Cercetător științific cu experiență
Codruța MARE este Conferențiar universitar la Dep. de Statistică-Previziuni-Matematică și conducător de doctorat pe domeniul Cibernetică și Statistică în cadrul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, UBB, Cluj-Napoca. Este, totodată, Director Științific al Centrului Interdisciplinar pentru Știința Datelor, UBB. Predă diverse tipuri de Statistică și Econometrie, de la Statistică Descriptivă la Previziuni Economice și Econometrie Spațială. Are o vastă experiență în consultanță și proiecte de cercetare derulate atât cu entități publice (Banca Mondială, Comisia Europeană, Ministerul Fondurilor Structurale, Primăria Cluj-Napoca, etc.) cât și private. Susține cursuri de formare profesională pe vizualizarea și analiza datelor, atât în România, cât și în afara țării. Rezultatele cercetărilor sale au fost publicate într-o serie de cărți și articole în jurnale internaționale prestigioase.